În ultimii ani, sustenabilitatea nu mai este doar un ideal – a devenit o condiție esențială pentru accesul la finanțare. Un exemplu concret în această direcție îl reprezintă împrumuturile cu caracteristici legate de sustenabilitate, cunoscute sub numele de Sustainability-Linked Loans (SLLs). Acestea nu doar că stimulează comportamentul responsabil din partea companiilor, ci aduc cu sine și provocări semnificative în ceea ce privește contabilizarea și prezentarea în situațiile financiare IFRS.
Ce sunt Sustainability-Linked Loans?
SLL-urile sunt instrumente de datorie în care costul finanțării (de regulă marja de dobândă) variază în funcție de anumite obiective ESG (de mediu, sociale sau de guvernanță). De exemplu, o companie poate plăti o dobândă mai mică dacă își reduce emisiile de CO₂ sau îmbunătățește rata de incluziune de gen în structura sa de conducere. Rata dobânzii aferentă împrumutului este ajustată periodic pentru a reflecta schimbările în performanța debitorului în raport cu aceste obiective ESG.
Această variabilitate a cash flow-urilor introduce întrebări complexe în aplicarea IFRS 9, în special privind evaluarea criteriului SPPI (Solely Payments of Principal and Interest) – esențial pentru clasificarea instrumentului la cost amortizat.
Provocări contabile: trece testul SPPI?
Conform IFRS 9, un activ financiar poate fi măsurat la cost amortizat doar dacă fluxurile sale contractuale sunt exclusiv plăți de principal și dobândă. Dar în cazul SLL-urilor, dobânda variază în funcție de performanța ESG – un element care nu este în mod tradițional parte dintr-o relație de credit simplă.
În teorie, o performanță ESG slabă ar putea indica un risc mai mare pe termen lung. Totuși, multe ajustări ESG sunt standardizate, nu specifice riscului real al debitorului, ceea ce face dificilă încadrarea lor ca elemente de „dobândă” în sensul IFRS 9.
Dacă un SLL nu trece testul SPPI, atunci activul financiar nu poate fi clasificat la cost amortizat sau FVOCI, ci trebuie recunoscut la valoare justă prin profit sau pierdere (FVTPL). Aceasta poate introduce volatilitate în contul de profit și pierdere, afectând predictibilitatea rezultatelor financiare.
Pentru ca un SLL să îndeplinească testul SPPI, trebuie îndeplinite câteva condiții esențiale:
- ajustările ESG să fie minime (de minimis) sau neesențiale pentru cash flow-urile totale ale instrumentului;
- să fie clar că ajustările ESG nu compensează expuneri la riscuri care nu țin de o relație de credit simplă (de exemplu, variații care reflectă schimbări în prețuri de acțiuni sau indici de mediu);
- sau ca variația dobânzii să reflecte o componentă de credit reală (ex: nerespectarea obiectivelor ESG duce la o creștere documentată a riscului de nerambursare).
Este necesară o analiză amănunțită a termenilor contractuali și a logicii economice din spatele ajustărilor ESG. Unele entități vor putea demonstra că aceste caracteristici sunt compatibile cu o relație de credit simplă – dar pentru altele, IFRS 9 va impune reclasificarea la valoare justă.
Contabilitatea creditorului
Să luăm exemplul unei bănci care acordă un împrumut cu o rată de dobândă formată dintr-o referință plus o marjă de 240 de puncte de bază (bps), iar contractul include două obiective ESG specifice: reducerea emisiilor de CO₂ și îmbunătățirea eficienței în utilizarea apei. Conform clauzelor, dacă ambele ținte sunt atinse, marja scade la 235 bps; dacă doar unul dintre obiective este îndeplinit, marja rămâne neschimbată la 240 bps; iar dacă niciun obiectiv nu este atins, aceasta crește la 245 bps. În această configurație, modificarea maximă posibilă este de ±5 bps.
Din perspectiva băncii, întrebarea cheie este dacă acest instrument financiar poate fi măsurat la cost amortizat conform IFRS 9. Răspunsul depinde de aplicarea testului SPPI – testul care evaluează dacă fluxurile contractuale sunt exclusiv plăți de principal și dobândă într-o relație de credit simplă. Dacă variațiile ESG sunt considerate de minimis, adică nu au un impact semnificativ asupra fluxurilor de numerar în niciuna dintre perioadele relevante ale vieții împrumutului, atunci instrumentul ar putea trece testul SPPI. În plus, este necesar ca aceste ajustări să fie parte integrantă a unei relații de credit de bază, reflectând riscul de credit, timpul și valoarea banilor sau o marjă rezonabilă de profit.
Pe de altă parte, dacă ajustările ESG reflectă riscuri care nu fac parte dintr-o relație de credit tradițională – cum ar fi riscuri reputaționale sau de conformitate – atunci ele ar putea compromite caracterul „simplu” al fluxurilor contractuale, iar testul SPPI ar fi considerat eșuat. Într-un astfel de caz, împrumutul nu mai poate fi recunoscut la cost amortizat sau la valoare justă prin alte elemente ale rezultatului global (FVOCI), ci trebuie evaluat la valoare justă prin profit sau pierdere (FVTPL). Acest lucru introduce o expunere directă la variațiile de evaluare, care afectează rezultatul net al perioadei și cresc volatilități în raportările financiare.
Contabilitatea debitorului
Din punctul de vedere al companiei care accesează împrumutul, aceeași structură ESG presupune o variabilitate a costului datoriei în funcție de performanța non-financiară, ceea ce ridică alte tipuri de întrebări contabile. Una dintre cele mai importante este dacă mecanismul ESG generează un derivat încorporat care trebuie separat de împrumutul principal. O altă considerație importantă este modul în care aceste modificări afectează calculul și aplicarea ratei efective a dobânzii pe durata împrumutului.
Revenind la exemplul anterior, în care marja poate varia între 235 și 245 bps în funcție de atingerea sau nu a celor două obiective ESG, compania trebuie să analizeze dacă aceste variații sunt semnificative și dacă reflectă riscuri care nu sunt tipice unei relații de credit obișnuite. Dacă ajustările sunt minore și pot fi justificate ca parte a unui mecanism de preț care reflectă riscul de credit al debitorului, atunci împrumutul poate fi tratat contabil fără separarea unui derivat. În acest caz, fluxurile variabile pot fi integrate în calculul ratei efective a dobânzii, ajustând amortizarea costului pe durata contractului.
Totuși, dacă aceste ajustări sunt mai mari, mai frecvente sau reflectă riscuri externe care nu sunt în mod normal compensate prin dobândă (de exemplu, riscuri climatice sau reputaționale), atunci pot exista argumente pentru tratarea caracteristicii ESG ca un derivat încorporat. Acesta ar trebui evaluat separat și reflectat distinct în situațiile financiare, ceea ce implică un grad mai ridicat de complexitate contabilă și potențial impact asupra volatilității indicatorilor de performanță ai entității.
Concluzie
Evaluarea contabilă a Sustainability-Linked Loans implică mai mult decât aplicarea mecanică a IFRS 9. Este nevoie de judecată profesională, bazată pe o analiză atentă a clauzelor contractuale și a logicii economice din spatele mecanismelor ESG. În același timp, această judecată trebuie susținută de date clare și disponibile: informațiile privind obiectivele ESG, marjele de ajustare și condițiile contractuale trebuie captate și structurate corespunzător în sistemele interne.
Fără această combinație între discernământ profesional și infrastructură de date, riscul unor clasificări contabile incorecte sau incoerente crește semnificativ. De aceea, colaborarea între echipele financiare, juridice, ESG și IT este esențială pentru o raportare corectă și relevantă.
cultură financiară 
Lasă un comentariu