Costul inițial include: (1) prețul de cumpărare (net de reduceri); (2) taxele de import și nerecuperabile; (3) orice costuri direct atribuibile aducerii activului în locul și condiția necesare utilizării (transport, instalare, testare); (4) estimarea costurilor de dezafectare și restaurare (IAS 37 — provizion). Nu se includ: costurile administrative generale, cheltuielile de deschidere, costurile de formare a personalului, costurile de publicitate pentru un produs nou.

Sub modelul reevaluării, imobilizarea este evaluată la valoarea justă la data reevaluării minus amortizarea cumulată și pierderile din depreciere. Reevaluările trebuie efectuate cu suficientă regularitate pentru ca valoarea contabilă să nu difere semnificativ de valoarea justă. Creșterile se recunosc în Rezerva din reevaluare (OCI); scăderile se recunosc în P&L (sau în OCI dacă există rezervă anterioară pentru același activ).

IAS 16 impune ca fiecare componentă semnificativă a unui activ cu durată de viață utilă sau metodă de amortizare diferite să fie amortizată separat. De exemplu, o aeronavă are: structura (25 ani), motoarele (15 ani), interiorul (10 ani) — fiecare se amortizează independent. Componenta înlocuită se derecunoaște, iar cea nouă se capitalizează.

Durata de viață utilă se determină pe baza: (a) utilizării așteptate; (b) uzurii fizice estimate (în funcție de programul de întreținere); (c) uzurii morale sau comerciale (schimbări tehnologice, modificări ale cererii); (d) limitelor legale sau contractuale (ex. durata unui contract de concesiune). Durata de viață utilă se revizuiește cel puțin anual.

Cheltuielile ulterioare se capitalizează dacă este probabil că vor genera beneficii economice suplimentare față de performanța estimată inițial. De exemplu, renovarea majoră care extinde durata de viață sau adaugă capabilități noi — se capitalizează. Întreținerea curentă, reparațiile ordinare — se recunosc ca și cheltuieli ale perioadei. Componenta înlocuită se derecunoaște la valoarea contabilă.