Principiul fundamental: un instrument este datorie dacă emitentul are o obligație contractuală de a livra numerar sau alt activ financiar deținătorului. Este capitaluri proprii dacă nu există o astfel de obligație contractuală. Substanța economică primează, nu forma juridică. Acțiunile preferențiale cu dividend obligatoriu și răscumpărare mandatorie sunt datorii, nu capitaluri, indiferent că se numesc „acțiuni”.

Obligațiunile convertibile sunt instrumente compuse: (1) Componenta de datorie: valoarea actualizată a fluxurilor de numerar contractuale (cupoane + principal) la rata dobânzii de piață pentru o obligațiune similară fără opțiunea de conversie; (2) Componenta de capitaluri proprii: prețul de emisiune minus componenta de datorie. Componenta de capitaluri proprii se recunoaște direct în capitaluri proprii și nu se modifică ulterior.

Acțiunile proprii răscumpărate se recunosc ca reducere a capitalurilor proprii (debit la capitaluri proprii), la prețul de răscumpărare. Nicio parte nu se recunoaște ca activ sau ca venit/cheltuiala în P&L. Dacă sunt ulterior anulate, capitalul social se reduce. Dacă sunt reemise, diferența față de prețul de răscumpărare este tot în capitaluri proprii (nu P&L).

Compensarea (prezentarea netă în bilanț) este permisă doar când ambele condiții sunt îndeplinite: (1) entitatea are un drept legal executoriu de compensare în orice împrejurare (inclusiv în caz de insolvență a contrapărții); (2) entitatea intenționează să deconteze net sau să realizeze activul și să deconteze pasivul simultan. Acordurile de compensare care operează doar în caz de neplată nu sunt suficiente.

Instrumentele perpetue (fără scadență) nu au o obligație de rambursare a principalului, dar pot plăti dividende/dobânzi. Clasificarea depinde de natura plăților: dacă plata dobânzii este obligatorie contractual → datorie; dacă plata este discreționară → capitaluri proprii. Un instrument perpetu fără obligația de a plăti este capitaluri proprii, chiar dacă în practică plătește regulat (discreție a emitentului).